Sămânța și lutul. Roman

1 recenzie pentru Sămânța și lutul. Roman

1. 

   Evaluat la 5 din 5

   Codrin Pasca – 11 iunie 2023

   Citesc politică, de fapt mai mult știri care au caracter politic, dar nu fac politică, deci tot ceea ce scriu aici este doar umila mea părere în ceea ce privește un domeniu în care sunt un amator.
   Sămânța și lutul, este un roman, după mine, dacă nu științifico- atunci politico-fantastic.
   Un călător în timp se încarnează în diverse personaje. Acțiunea se petrece peste 100 de ani față de anii noștri, deci în viitor. Aflat într-o călătorie în interes de serviciu, personajul principal ajunge pe teritoriul țării noastre, unde, prin anumite împrejurări, află mai multe lucruri despre istoria țării din timpurile noastre, de dinainte de 1989, dar chiar și istoria din perioada interbelică și până în zilele noastre.
   Sămânța și lutul este și o poveste de dragoste – deși peste 100 de ani acest sentiment devine interzis-, între două personaje dar și între personajul principal și patria lui.
   Populația Terrei, ajunsă la 20 de miliarde de suflete, ajunge să nu mai poate fi hrănită, mâncarea este în mare parte sintetică, se ajunge chiar și la canibalism. Pandemia trebuia să reducă numărul populației, dar s-au găsit unii să împiedice acest fenomen. Oamenii sunt supravegheați 100 % din timp.
   Oare Sămânța și lutul poate fi considerat și un roman istoric? Al istoriei ce se va scrie peste 100 de ani? Las cititorii să-și răspundă singuri la această întrebare după ce citesc romanul.
   Cititorilor le voi mai spune că sunt descrise părerile personajului principal despre evenimentele politice, economice și traiul de zi cu zi de după „așa zisa revoluție din 1989”, cum o numește el.
   Ni se explică greșelile făcute de „guvernele și politicienii conduși din afară”. Se dau și soluții care ar fi putut duce la rezultate mai bune decât cele care s-au obținut. Soluțiile sunt descrise uneori cu amănunte, dar unii le pot interpreta ca soluții teoretice și-și pot pune întrebarea dacă se vor putea vreodată implementa cu succes sau nu.
   Pe lângă un înflăcărat patriot, Ștefan Dimitriu este și un fin povestitor și observator. Mie-mi plac descrierile și amintirile din „satul copilăriei” unuia dintre personaje.
   După părerea mea, nimeni, în prezent, nu cred că deține adevărul absolut. Dar, poate, peste 100 de ani, omul va fi mai inteligent și va reuși , citind (și) această carte, să pună cap la cap toate informațiile și să descopere adevărul suprem, istoria corectă, așa cum s-a întâmplat ea cu adevărat, lipsită de orice partizanat posibil, istorie care va fi apoi scrisă în manualele de istorie corecte ale viitorului. Ar fi un câștig neprețuit pentru generațiile viitoare.
   Chiar dacă cititorul este atenționat încă de la început că „acest roman este un pamflet și trebuie citit ca atare”, eu sper ca peste 100 de ani, sau mai devreme, cartea aceasta să contribuie și la aflarea adevărului despre evenimentele petrecute timp de trei decenii după 1989.
   Eu cred că acest roman este un strigăt disperat și o invitație adresată generației actuale de a face ceva pentru ca să nu se ajungă la cele descrise în această carte, ca de exemplu, la un „guvern mondial” sau la „înlocuirea munților adevărați cu munți de gunoaie importate”.
   Cred, de asemenea, că Sămânța și lutul este un roman trist. Sau, poate, doar eu am fost un cititor trist? Nu știu exact.
   Desigur, cititorul poate fie să rămână cu un gust amar, fie se poate simți bine pentru că vede că ceea ce citește este ceea ce crede, ceea ce vede zi cu zi, o validare a crezului său. Eu invit cititorul să descopere personal ce impresie îi va face această lectură incitantă, scrisă de un profesionist.
   Ca fapt divers, această carte conține cea mai lungă propoziție pe care am citit-o eu vreodată într-o carte: o pagină și jumătate!