Comenzile primite în perioada 21.12.2024 – 08.01.2025
vor fi livrate începând cu 09.01.2025

Cântece în răspăr. Versuri

(o recenzie de la un client)
30,00 lei

Autor: Kosta Vianu ISBN 978-606-996-779-9

SKU: 978-606-996-779-9
Category:
Tags: , , ,

Descriere

Poezia ca un colac de salvare

Cântece în răspăr” însumează texte elaborate în registre diferite, polarizând un topos liric cu relief stilistic şi tematic expresiv, din care se configurează portretul spiritual al autorului, raportarea sa subiectivă la lume şi la timp. Sunt în „răspăr” în măsura în care, în ansamblul său, cartea este guvernată de o atitudine ironică, subtil polemică, deseori ludică, menită să estopeze dramatismul de adâncime al textelor„serioase”, cele care exprimă sentimentul unei coborâri spre zările crepusculare ale fiinţei. Sunt „cântece” pentru că aproape toate împrumută „instrumentele” muzicii, ca ritm, eufonie, structură, dar mai ales pentru că au tonalităţi de melopee, adesea accente de litanie, dar atent interpretate în surdină. Alternanţa textelor cu registru diferit creează senzaţia de canon muzical polifonic, de voci care sugerează spectacolul dizarmonic al vieţii, cu tonuri grave rezonând în ecouri de catedrală sau cu acute, în combinaţii de operă bufă. Kosta Vianu îşi demonstrează astfel şi în poezie o trăsătură a prozei sale, interesul pentru arhitectura întregului, apetenţa pentru echilibrul sau complementaritatea formelor. Este o dovadă a maturităţii artistice, a unui demers lucid prin care confesiunea lirică îşi temperează tensiunea , reducând-o uneori de la strigăt la şoaptă, dar cu atât mai încărcată de forţă expresivă.

Centrul de greutate al „Cântecelor” rămâne percepţia dureroasă a timpului ireversibil şi a amurgului: „în pragul lungului amurg/în acest capăt depărtat de burg/…câmpia-i obosită şi stingheră/ închide-n ierbi cumplita mea himeră/în codrul neguros şi ars pe poale/se-aude-un cântec îngânat şi moale;/o pasăre bonavă şi străină/aceluiaşi amurg i se închină ” („Amurg”). Totul este resimţit ca pierdere şi scădere: „Ce puţine secunde-au rămas/Niciun cuc nu mai iese din ceas/niciun ceas nu mai bate în cuc,/oare unde-aş putea să mă duc?” („Gară”) sau, în „Gerunzii mortale”: „Tic-tac mi se scurge/nisipul durerii/în iarna sosită așa de curând/Uitate cu totul sunt clipele verii/amiezi risipite s-au dus/fluierând”. Semnele copilăreşti de odinioară se schimbă-n presimţiri şi viziuni ale pribegiei pe lumea cealaltă. Buburuza oprită pe mână generează nelinişti: „Să fie ,oare, vorba de ce crez?/De nunta mea cu fata aia-naltă/ Ce mă va duce-n lumea ailaltă/Chiar de nu-s bolnav şi nici obez?” („Iluzie de primăvară”) Versurile exprimă un fior autentic izvorât din asumarea conştientă a destinului vremelnic. Iată, spre ilustrare, un gen de adio testamentar în „Întrebare”: „Vino /să-mi dai/ sărutarea din urmă …/nu mă jeli/ nu mă duc spre pieire/umbrele reci/ mă vor trece de spaime/oare va fi, peste timp, /nemurire /sau doar un dans/ de-ntuneric şi taine?” Motivul thanatic nu creează tablouri sumbre, deşi imaginile întunecate nu lipsesc: „Să nu mă mai aştepţi, mă cheam-o doamnă/într-un palat de brume şi mangal/ cu aerul fatidic şi fatal/al plopilor încremeniţi în toamnă” („Cântec de toamnă”) sau „În mine o gheară sălbatică scurmă/şi câinele spaimei se face covrig./Şi cât de lucid mă cutreieră moartea/aproape că-i simt răsuflarea scâncind… („Gerunzii mortale”)

O seninătate de esenţă mioritică , o împăcare cu legea firii mai presus decât resemnarea atenuează spaimele, deşi nu vindecă tristeţea: „Ce trişti au rămas în odaie/pereţii mânjiţi/cu lumină/ pe mine mă stinge o ploaie/ mă-nghite-o prăpastie lină” („La han” ). Punctul culminant al acestei împăcări este adoptarea morţii în chip de mamă: „Nimeni nu mă-ntreabă/nimeni nu mă cheamă/moarte, hai degrabă/vreau să-mi fii tu mamă” („Mama”). Spaimele sunt uneori depăşite prin portretizarea morţii în cheie ironic-comică: „M-a cătat moartea pe-acasă,/nici urâtă, nici frumoasă,/nici slăbuţă nici prea grasă/numai bună de mireasă…” („Cântec de inimă rea”). Până la sarcasm e doar un pas, ca în aceste filozofări pe marginea vieţii: „Ce-i viaţa/ băşcălia asta tristă…/Nu e nimic/e doar o zeamă goală/o apă ce se zbate şi se scoală/ în valuri vagi/neînsemnând nimic /Doar oglindire-n/tot ce zic.” („Ce zic”). Acelaşi gând al anulării fiinţei în dansul cu „The Lady in Black” îl întâlnim în poezia „Când”: „când se va stinge/ şi ultima notă/pe struna de liră/ va fi prea târziu/ uite-l, veţi zice,/nu mai e viu…”. În lumea aceasta de viziuni în vecinătatea morţii, Dumnezeu este o prezenţă firească, un reper: „fântâna luminii/un sâmbure mic/ dar atât de strălucitor/încât soarele însuşi/ pe lângă el/ nu pare a fi/ decât o biată candelă stinsă” („Dumnezeu”). Dar la fel de bine Dumnezeu încetează de a mai fi instanţa supremă, inaccesibilă, şi se umanizează devenind partener într-o „afacere biblică”: „ … Tatăl/ ca să-mi facă rost / de nevastă/ negocia cu mine o coastă/Ia-o, jupâne,/i-am zis/ generos…” („De vorbă cu Dumnezeu”. Balansul între asemenea perspective extreme, contrare, este o constantă a „Cântecelor în răspăr” ilustrând o dinamică spirituală , ludică la prima vedere, cu mesaj reflexiv la un nivel mai profund de înţelegere. Flexibilitatea este în sine o dimensiune a vieţii, determină trăirea complexă a formelor ei, alternează „dealurile încrederii şi văile resemnării”, cum ar zice Blaga, iar cartea de faţă ne oferă un expresiv imaginar existenţial. Iubirea alimentează generos acest spectacol al experienţelor umane, le dă un sens din care se desăvârşeşte ideea de destin, de împlinire sau de pierdere. Textele pe această temă fixează stări sau trăiri diverse, instantanee generatoare de revelaţii, când iubirea „taie ferestre” către lume („Cântec din cuvinte puţine”), chemări eminesciene: „vino,/sub streşini /s-au prăsit rândunele… („Amândoi”), contopiri cu o natură biblică, paradisiacă, amintind de „Cântarea cântărilor” („Cântecul celor o mie de poeme”), nostalgii cu gust amar: „merg de-a-ndăratelea numărând/ traversele grele de suflet/ ca nişte fantastice trepte/ spre-o uitată demult adolescentă/iubire” („Poem de dragoste feroviară”), retrageri în carcera singurătăţii: „galaxii de-ntuneric perfid/ s-au prelins între noi/ suntem vii/ suntem/ amândoi/fiecare-n pătratul închis al încrederii sale” („Sipet”), surpări în propria fiinţă în lipsa iubirii („Aşa începe”). Predispoziţia pentru ludic se manifestă şi aici şi se materializează în „cântece” ritmate uneori minulescian, cu exotisme specifice simbolismului („polul nord, polul sud” „Cântec”), uneori în linia „Cântecelor ţigăneşti” ale lui Miron Radu Paraschivescu („Romanţă pentru Evanghelina”, „Cântec pentru Eudoreea”) , uneori sorescian, uneori urmuzian, toate acestea demonstrând un periplu confortabil al lui Kosta Vianu prin marea poezie românească. Spiritul jucăuş, plăcerea flirtului, ironia bonomă, anecdoticul amuzant, giumbuşlucurile verbale, motourile ghiduşe sunt particularităţi ale multor texte funcţionând după un metabolism apt să salveze fiinţa poetului de la o cantonare exclusivă într-o viziune mohorâtă şi să evite căderea în melodramă. Exprimarea poetică dobândeşte şi o funcţie terapeutică, detensionează şi eliberează, ca orice confesiune. Unele texte chiar au aspect de manifest poetic „în răspăr”, sunt autoportrete lirice de „biet poet”, autor de „ versuri scurte şi stângace/ pritocite-n nopţi geroase” („Adam”) sau de „poet nefericit” nerecunoscut şi apreciat de mulţimea precupeţelor („Nefericit”) sau de poet fără talent: „n-am talent/ritm şi rimă/ chestii dure” („Repetent”). Autoironia şi persiflarea se pliază aici pe un „râsu-plânsu” ca filozofie de viaţă şi îl inegrează pe poet într-o comunitate obişnuită să îmblânzească denivelările existenţei. Diversitatea este şi un atribut al elaborării textelor, frecvent intitulate „cântec” pentru prozodia lor puternic muzicală. Unele sunt monologuri confesive, altele sunt cu „adresant”, altele sunt fabule cu morală explicită, dar cu efect de poantă, altele sunt balade cu ţesătură epică din categoria „Cântecelor ţigăneşti” sau a folclorului lăutăresc, unele preiau incantaţii de descântec sau de blestem din tradiţia orală, altele inserează textualist sintagme sau versuri clasicizate. Nu există constrângeri formale în organizarea versurilor, măsura scurtă, ritmul alert, construcţiile sincopate radiografiind mişcarea interioară a trăirilor şi a gândirii poetice. Rima punctează din loc în loc „discursul” liric, pune accentele semantice necesare, delimitează secvenţe iar uneori şochează livresc („Versoix /du choix” „Iluzie de primăvară”).

Prin „Cântece în răspăr”, Kosta Vianu priveşte lucid, de la altitudinea vârstei, chipurile lumii prin care a trecut şi trece, pentru a-şi defini ferm propriul chip. Unele sunt limpezi, vii, încă pline de vibraţie, altele sunt estompate de timp, ceţoase, unele sunt apariţii fulgurante, iluzorii, altele sunt „aievea-n vis”, totul într-o mişcare zigzagată care să-i facă dificil de văzut chipul adevărat. Aruncă pe zăpada hârtiei cuvinte cu o dorinţă/idee în gând, aşa cum în Fontana di Trevi arunci monede plin de speranţe. Dar sunt atâţia care naufragiază chiar în miraculoasa fântână. Kosta Vianu are puterea de a supravieţui pentru că are propriul colac de salvare poezia.

Paul Androne

1 recenzie pentru Cântece în răspăr. Versuri

  1. Ioana Ropotica

    Cantecele în răspăr au puțină, prea puțină bucurie in ele: o imagine feminină tulburătoare, văzută prin ferestruica unei cârciumi de cartier, o buburuză așezată pe mână, o vorbă tandră, spusă de o asistentă puțin năucă, amintirea unui cântec studențesc. În rest, așteptarea (puțin precipitată, in poezia Zero) dansului doamnei in negru. Tristețea lucidă e atenuată de ironia (răspărul) cu care poetul trateaza trecerea timpului si trăirile mai degrabă „aievea-n vis”, decat reale. Poeziile din această carte sunt citibile cu glas tare, au o muzicalitate rezultată din alăturarea ingenioasa a cuvintelor: „ce puține secunde-au rămas/niciun cuc/nu mai iese din ceas/niciun ceas nu mai bate in cuc”.Mi-a placut cartea, foarte mult, dar gustul amar al tristeții ma face, cumva, să-l consolez pe autor cu ajutorul ironiei dumisale: „Viața-i scurtă, grea si tristă/fericirea nu există/dragostea-i doar o părere/tot secretul e-n placere…”

Adaugă o recenzie

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *