Ca fost deţinut politic pentru că, elev de liceu fiind, mi-am manifestat ura faţă de dictatura bolşevică, am purces cu prudenţă la lectura ultimului roman scris şi publicat de Felix Walbi, întrucât, cele descrise, cu mult talent de altfel, în „Copiii festivalului”, privitoare la cele două lumi cuprinse sub cupola Bucureştiului meu natal – una păstrând parfumul anilor interbelici, cealaltă, plină încă de praful demolărilor unui vechi cartier peste care s-au construit blocuri de apartamente – precum şi la copilăria, adolescenţa şi tinereţea, unei generaţii care a trăit netulburată, în marea majoritate a cazurilor, de către organele represive ale statului „democrat – popular”, ar fi putut fi insuficient de critice la adresa regimului de tristă amintire făcut praf şi pulbere la 22 decembrie 1989.
Dar, am avut plăcerea unei lecturi antrenante, scriitura autorului făcută în notă ironică şi într-un limbaj care mixează elevatul cu argoticul, purtând eroul romanului – un „hibrid” din punct de vedere al originii sale sociale, prin tot felul de medii aflate în umbra „secerei şi ciocanului” – pe valurile unor povestiri care oglindesc cu fidelitatea situaţia politico – socială din România acelor timpuri şi prezintă cititorului eşantioane din diferitele categorii de oameni care populau Bucureştiul anilor ’50 -70’, cu problemele, moravurile şi metehnele lor.
Pentru aceste motive recomand, călduros, mai ales tinerilor, să facă cunoştiinţă cu Victor Sodoleanu, personajul principal al romanului şi cu aventurile lui artistice, sportive şi şcolare.
Evaluat la 5 din 5
Paul Mertescu –
Nefiind bucureştean, nu cunosc toate cartierele Capitalei, astfel că m-am lăsat purtat cu plăcere şi curiozitate ghidat de Victor Sodoleanu, eroul romanului „Copiii festivalului”, prin zona părculeţului Pache, relicvă a „Micului Paris” şi prin „bulevardul democraţiei populare din marginea Cociocului”, pe unde s-a perindat şi a avut tot felul de aventuri incitante acesta, întâmplări povestite cu mult har de către Felix Walbi.
Se simţea nevoia apariţiei unei asemenea cărţi care să nu se sfiască a ilustra faptul că în perioada anilor ’50 – ’70, majoritatea oamenilor s-au pliat pe caracteristicile noii vieţi politico-sociale şi economice astfel cum a fost orânduită de statul „democrat – popular”, fără să-şi manifeste public vreo indignare din cauza nerespectării de către acesta a drepturilor fundamentale ale omului.
Or, în lumea descrisă de autor, aceea a copiilor, a adolescenţilor şi a tinerilor lipsiţi de orice informaţie în legătură cu nedreptăţile de natură politică ce se petreceau în jurul lor, viaţa curgea lin jalonată de ideologia marxist – leninistă, în care „omului nou” i se permitea totuşi în mod tacit să fie corupt şi violent.
În aceste circumstanţe ne sunt prezentate cu ironie şi umor aventurile lui Victor Sodoleanu care încearcă, începând din copilărie, să câştige aprecierea celor din jurul său, prin educaţie, sport, artă şi violenţă fizică, devenind astfel un personaj simpatic cititorului înclinat să-i cauţioneze unele fapte aflate la limita regulilor morale.
Pentru toate acestea, cred că romanul ar trebui să fie lecturat de cât mai mulţi tineri pentru a avea posibilitatea de a compara în cunoştinţă de cauză viaţa şcolară, sportivă şi de divertisment de atunci cu cea de acum.
Evaluat la 5 din 5
Constantin Rotaru –
E bine că mai apar astfel de romane ca cel despre generaţiile anilor ’53 şi 54’, respectiv “Copiii festivalului”, pentru că noi, ăştia ceva mai tineri care nu stăm toată ziua cu ochii-n tabletă şi-n telemobil, ne putem forma, prin lectură, o imagine mai clară, amănunţită, despre modul în care s-au adaptat românii spre a suporta viaţa dominată de rigorilor impuse şi de indolenţele manifestate de statul totalitar.
Şi, autorul, Felix Walbi, reuşeşte printr-o scriitură, ce amestecă în mod fericit limbajul de nivel intelectual cu jargonul, să redea prin povestirile sale pline de savoare, imaginea Bucureştiului anilor 50‘ – 70’ şi să-şi descrie cât mai credibil cu putinţă personajele, în frunte cu Victor Sodoleanu. Personaje de care ori râzi; ori le plângi de milă, sau pe care le admiri.
Eu, ca iubitor al sportului şi muzicii de dans, am citit cu plăcere despre aventurile eroului romanului printre patinatori, judokani, fotbalişti şi handbalişti, precum şi despre evoluţia sa ca tânăr chitarist prin cluburile muncitoreşti şi la „reuniunile” organizate de licee.
Nu neg faptul că, am apreciat şi modul în care Victor Sodoleanu ne este prezentat şi ca un adevărat ciumec în confruntările cu cei de vârsta lui pentru a-şi găsi un loc mai în faţă în ierarhia socială a juniorilor. Şi, ca un tip care ştia şi avea curajul să întoarcă mitocăniile şi violenţa dascălilor cu astfel de apucături.
Una peste alta, povestirile din “Copiii festivalului” – frescă a Bucureştiului marcat de transformarea sa în capitala României socialiste, colcăind de personaje reprezentative pentru acea epocă – sunt sigur că pot însenina o oră, două din viaţa oricărui iubitor de literatură.
Mircea Vasilescu –
Ca fost deţinut politic pentru că, elev de liceu fiind, mi-am manifestat ura faţă de dictatura bolşevică, am purces cu prudenţă la lectura ultimului roman scris şi publicat de Felix Walbi, întrucât, cele descrise, cu mult talent de altfel, în „Copiii festivalului”, privitoare la cele două lumi cuprinse sub cupola Bucureştiului meu natal – una păstrând parfumul anilor interbelici, cealaltă, plină încă de praful demolărilor unui vechi cartier peste care s-au construit blocuri de apartamente – precum şi la copilăria, adolescenţa şi tinereţea, unei generaţii care a trăit netulburată, în marea majoritate a cazurilor, de către organele represive ale statului „democrat – popular”, ar fi putut fi insuficient de critice la adresa regimului de tristă amintire făcut praf şi pulbere la 22 decembrie 1989.
Dar, am avut plăcerea unei lecturi antrenante, scriitura autorului făcută în notă ironică şi într-un limbaj care mixează elevatul cu argoticul, purtând eroul romanului – un „hibrid” din punct de vedere al originii sale sociale, prin tot felul de medii aflate în umbra „secerei şi ciocanului” – pe valurile unor povestiri care oglindesc cu fidelitatea situaţia politico – socială din România acelor timpuri şi prezintă cititorului eşantioane din diferitele categorii de oameni care populau Bucureştiul anilor ’50 -70’, cu problemele, moravurile şi metehnele lor.
Pentru aceste motive recomand, călduros, mai ales tinerilor, să facă cunoştiinţă cu Victor Sodoleanu, personajul principal al romanului şi cu aventurile lui artistice, sportive şi şcolare.
Paul Mertescu –
Nefiind bucureştean, nu cunosc toate cartierele Capitalei, astfel că m-am lăsat purtat cu plăcere şi curiozitate ghidat de Victor Sodoleanu, eroul romanului „Copiii festivalului”, prin zona părculeţului Pache, relicvă a „Micului Paris” şi prin „bulevardul democraţiei populare din marginea Cociocului”, pe unde s-a perindat şi a avut tot felul de aventuri incitante acesta, întâmplări povestite cu mult har de către Felix Walbi.
Se simţea nevoia apariţiei unei asemenea cărţi care să nu se sfiască a ilustra faptul că în perioada anilor ’50 – ’70, majoritatea oamenilor s-au pliat pe caracteristicile noii vieţi politico-sociale şi economice astfel cum a fost orânduită de statul „democrat – popular”, fără să-şi manifeste public vreo indignare din cauza nerespectării de către acesta a drepturilor fundamentale ale omului.
Or, în lumea descrisă de autor, aceea a copiilor, a adolescenţilor şi a tinerilor lipsiţi de orice informaţie în legătură cu nedreptăţile de natură politică ce se petreceau în jurul lor, viaţa curgea lin jalonată de ideologia marxist – leninistă, în care „omului nou” i se permitea totuşi în mod tacit să fie corupt şi violent.
În aceste circumstanţe ne sunt prezentate cu ironie şi umor aventurile lui Victor Sodoleanu care încearcă, începând din copilărie, să câştige aprecierea celor din jurul său, prin educaţie, sport, artă şi violenţă fizică, devenind astfel un personaj simpatic cititorului înclinat să-i cauţioneze unele fapte aflate la limita regulilor morale.
Pentru toate acestea, cred că romanul ar trebui să fie lecturat de cât mai mulţi tineri pentru a avea posibilitatea de a compara în cunoştinţă de cauză viaţa şcolară, sportivă şi de divertisment de atunci cu cea de acum.
Constantin Rotaru –
E bine că mai apar astfel de romane ca cel despre generaţiile anilor ’53 şi 54’, respectiv “Copiii festivalului”, pentru că noi, ăştia ceva mai tineri care nu stăm toată ziua cu ochii-n tabletă şi-n telemobil, ne putem forma, prin lectură, o imagine mai clară, amănunţită, despre modul în care s-au adaptat românii spre a suporta viaţa dominată de rigorilor impuse şi de indolenţele manifestate de statul totalitar.
Şi, autorul, Felix Walbi, reuşeşte printr-o scriitură, ce amestecă în mod fericit limbajul de nivel intelectual cu jargonul, să redea prin povestirile sale pline de savoare, imaginea Bucureştiului anilor 50‘ – 70’ şi să-şi descrie cât mai credibil cu putinţă personajele, în frunte cu Victor Sodoleanu. Personaje de care ori râzi; ori le plângi de milă, sau pe care le admiri.
Eu, ca iubitor al sportului şi muzicii de dans, am citit cu plăcere despre aventurile eroului romanului printre patinatori, judokani, fotbalişti şi handbalişti, precum şi despre evoluţia sa ca tânăr chitarist prin cluburile muncitoreşti şi la „reuniunile” organizate de licee.
Nu neg faptul că, am apreciat şi modul în care Victor Sodoleanu ne este prezentat şi ca un adevărat ciumec în confruntările cu cei de vârsta lui pentru a-şi găsi un loc mai în faţă în ierarhia socială a juniorilor. Şi, ca un tip care ştia şi avea curajul să întoarcă mitocăniile şi violenţa dascălilor cu astfel de apucături.
Una peste alta, povestirile din “Copiii festivalului” – frescă a Bucureştiului marcat de transformarea sa în capitala României socialiste, colcăind de personaje reprezentative pentru acea epocă – sunt sigur că pot însenina o oră, două din viaţa oricărui iubitor de literatură.