Comenzile primite în perioada 21.12.2024 – 08.01.2025
vor fi livrate începând cu 09.01.2025

Dreptul internațional al investițiilor. Coordonate

98,00 lei

Autor: Cristina Popa Tache

Descriere

Cristina Popa TacheObiectivul acestei monografii este anunţarea şi prezentarea dreptului internaţional al investiţiilor în stadiul în care se află în acest moment, scopul final nefiind direcţionarea analizei spre anumite ideologii, ci spre cunoaştere.

Abordarea unui asemenea subiect prezintă, fără îndoială, un interes deosebit pe plan ştiinţific, contribuind la clarificarea mai multor aspecte privind cuprinsul şi delimitările dreptului internaţional al investiţiilor, accentul fiind pus pe legislaţia şi doctrina dreptului internaţional, dar şi pe jurisprudenţa instanţelor internaţionale.

Originalitatea şi inovaţia ştiinţifică a lucrării rezidă din modalitatea de abordare a cercetării regimului juridic al investiţiilor străine, atât prin prisma interdisciplinarităţii, a interferenţei şi interconexiunilor dintre domeniile de drept incidente, cât şi prin identificarea unui factor coagulant, unificator – justiţia internaţională şi mecanismele care o pun în funcţiune.

Astfel, monografia intitulată „Dreptul internaţional al investiţiilor” se remarcă, în special, prin importanţa deosebită sub aspect teoretic şi practic a domeniului care a format obiectul cercetării. Lucrarea dezvoltă unul dintre cele mai noi, poate chiar cel mai nou domeniu de drept, dreptul internaţional al investiţiilor străine, şi are misiunea de a posta în prim-planul cercetării juridice româneşti o temă nouă, confruntată cu unele ambiguităţi sau necorelări legislative, marcată de preocupări ale doctrinei şi practicii de până acum. Monografia cuprinde specificitatea şi mecanismele adecvate de aplicare ale principiilor dreptului internaţional al investiţiilor străine şi este fundamentată pe o sursă bibliografică amplă.

Argumentele prezentate subliniază noutatea, actualitatea şi importanţa temei alese, iar ca aşezare a acesteia în contextul cercetărilor ştiinţifice în domeniul dreptului internaţional, se poate spune că este pentru prima dată în România când regimul juridic al investiţiilor străine este tratat prin raportare strictă la dreptul internaţional public şi individualizat totodată într-un domeniu nou de drept.

Tema asigură, pentru teoreticienii şi practicienii dreptului, o abordare sistematică a rolului regimului juridic al investiţiilor străine în dreptul internaţional, accentuând tendinţele practicii judiciare contemporane şi conţinând propuneri valoroase pentru îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu, care pot fi susţinute cu succes în reglementările viitoare. Această lucrare se caracterizează, ca formă şi ca fond, prin tratarea echilibrată a tuturor capitolelor componente ale acestui subiect, fără a excede limitelor dreptului internaţional public, care decurg din acest concept de investiţii internaţionale.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Dreptul internațional al investițiilor. Coordonate”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *