Popas la capătul lumii. Proză de călătorie

1 recenzie pentru Popas la capătul lumii. Proză de călătorie

1. 

   Evaluat la 5 din 5

   Codrin Pasca – 13 iunie 2023

   Mottoul acestei cărți, cu o abordare complet diferită față de cele trei precedente ale scriitoarei Cornelia Grosu-Soare, este din gândirea lui Seneca: „Călătoria și schimbarea locului aduc o nouă vigoare minții”. Cât adevăr stă în aceste câteva cuvinte ale marelui filozof!
   Cred că sunt mulți oameni care-și doresc să călătorească. Excursiile, drumețiile, călătoriile mai lungi sau mai scurte sunt activități extraordinare din foarte multe puncte de vedere.
   Pentru că fizic nu am putut, eu am încercat și alte modalități de a călători prin lume, cum ar fi aplicația „street view” din „google maps”, călătorii virtuale prin intermediul unor poze de pe internet, pagini oficiale ale agențiilor de turism din lume, dar nu am găsit nicăieri o satisfacție mai mare ca în romanul de călătorie Popas la capătul lumii al scriitoarei Cornelia Grosu-Soare. Nici una dintre aceste alte modalități nu are farmecul unei cărți, unei povestiri, unui jurnal de călătorie, așa cum este acest roman.
   Într-o țară străină foarte multe lucruri sunt noi și ni se par, dacă nu ciudate, măcar altfel. În „Popas la capătul lumii”, Cornelia Grosu-Soare ne descrie, cu mult talent și cu multe detalii, câteva dintre „ciudățeniile” pe care le-a întâlnit în călătoria dumneaei într-o țară deosebită din emisfera sudică, Noua Zeelandă: de la circulația pe stânga până la felul de colectare al gunoiului; de la semnele de circulație până la vegetație, faună, relief; de la casele oamenilor până la cel mai înalt turn din emisfera sudică și câte și mai câte. Cartea este ilustrată cu multe fotografii făcute chiar de scriitoare, fotografii neretușate, dar atât de ilustrative.
   Printre altele, m-a fascinat descrierea vizitei în junglă, acasă la urmașii triburilor maori. Coabitarea pașnică dintre populațiile băștinașe și cei care s-au stabilit acolo de-a lungul timpului este o lecție de istorie care ar trebui învățată și de (multe) alte națiuni.
   Chiar dacă ne prezintă multe detalii din peregrinările dumneaei, eu am simțit că doream și mai multe și aș fi dorit ca romanul să nu se termine, să aibă mii de pagini și fotografii, să aflu cât mai multe despre acele locuri deosebite.
   Nu cred că voi avea vreodată ocazia să ajung și eu fizic în acele locuri. Dar am satisfacția că voi putea reciti „Popas la capătul lumii” de câte ori îmi va fi dor de o călătorie virtuală în acele zone superbe ale Pământului. Eu sper din inimă să mai avem bucuria de a citi și alte astfel de romane de călătorie scrise de Cornelia Grosu-Soare.