Descriere

Cristina Popa Tache „W8, să treacă Peter Pan” este o comedie în două acte, apărută în 0ctombrie 2019. Această comedie se poate juca oriunde; poate avea spectatori de toate vârstele, așadar poate să respire pe orice scenă.

În plus, dicționarul oferit la finele cărții, este un bonus mai util decât vă așteptați. Nu putem să nu avem totuși presentimentul că, peste un timp, acest act de pionierat cuprins în conținutul piesei, va fi ceva mai des întâlnit, dar acest fapt va conferi o continuitate în retrimiterea aprecierilor destinate acestei comedii.

„W8 să treacă Peter Pan”, are ca fundație diferențele, însă, într-un final, se pare că totul este mai simplu decât s-a crezut și că este suficient, de cele mai multe ori, doar să cerem sau să spunem, fără patos excesiv, ceea ce dorim de la ceilalți.

Fiecare scenă are și o culoare de cod, care piperează prin semnificație și formează o paletă aparte, ce ne ghidează spre concluzia că, până la urmă, este zadarnică orice osteneală de a acorda un sens precis unor chestiuni care încă nu sunt bine delimitate.

„W8 să treacă Peter Pan”, în traducere academică: Așteaptă (inspirat din prescurtările utilizate în limbajul copiilor de astăzi, compus din W plus 8 = eight => wait =așteaptă) să treacă Peter Pan (copilăria), este o expunere amuzantă a diferențelor dintre generații.

Peter Pan este, de fapt, personificarea copilăriei eterne, iar pentru specialiștii în psihanaliză, Peter Pan este numele unui sindrom cu aceeași temă. În acest titlu este utilizat pentru a marca acea stare edenică a copilăriei, greu de acceptat sau de înțeles de către adulți în general, mai ales atunci când copilăria se dilată în diferite forme.

Fixat în acest context, titlul cuprinde esența comediei: starea personajelor care nu au decât să aștepte să treacă manifestările copilăriei. Adulții știu (oare?) că acestea vor trece, însă copii consideră că este veșnică, asemeni Țării de Nicăieri. În realitate, adulții care trăiesc în această comedie sunt niște copii deghizați; unii se comportă ca atare, altora le plac dulciurile iar alții se dau de gol prin imitarea simptomelor copilăriei.

Numele lui Peter Pan apare o singură dată în titlul acestei comedii, în completarea ideii generale, astfel încât titlul, așa cum este compus în întregul său, atât convențional, cât și în virtutea unei corespondențe analogice, se materializează în procedeul expresiv al simbolului, sugerând ideea, dar și starea de spirit ce marchează fiecare personaj în traseul propriei vieți.

Copilăria eternă, cu limbajul ei specific, se intersectează cu stăruințele adulților, care parcă doresc o selecție arbitrală a atitudinilor, a limbajului și a imaginilor copilăriei.

Comedia are ca fundament antiteza dintre adulții care (se presupune) au atins deplina dezvoltare și maturitate – aflați ei înșiși în antiteză în etapele vieții și copiii (inclusiv adolescenții) aflați pe cărarea întortocheată ce ar trebui să ducă la o dorită și deplină dezvoltare. Accentul este pus pe limbajul împănat de prescurtări, pe tratarea momentelor vieții cu umor și o ușoară ironie, dar cu sinceritate, și pe dorința (împiedicată de neputința autoimpusă) de a ține pasul cu generația foarte tânără. Scânteia comediei pornește de la limbajul codificat și ultraprescurtat folosit pe rețelele sociale, în conversațiile online sau în mesajele text, limbaj ce scoate capul din mediul pentru care a fost creat și asaltează vorbirea cotidiană. Acest scenariu este, de fapt, o călătorie într-un viitor care deja a pus piciorul pe terenul implementării unui nou gen de comunicare – un gen ieșit din online, din Instagram, din Messenger etc, impunător în conversațiile verbale dintre tineri. Nu mai contează cine a început, nu ne mai frământă nici faptul că celebrul OK are peste 178 de ani (făcând parte din limbajul universal fără a mai avea nevoie de traducere), nu mai are importanță nici că unele producții lexicale ale tinerilor au intrat în dicționarele Oxford, ori că au apărut adevărate dicționare privind acest limbaj în diferite colțuri (mai civilizate) ale lumii, ci contează în schimb, că prescurtările mai recente nu poartă laurii recunoașterii și, de cele mai multe ori, hilaritatea și ridicolul acestora le blochează automat răspândirea și omologarea.

Tot ce se mai poate face este să contribuim la perfecționarea acestui nou limbaj virusant, aducând ajustări, eliminând balastul (pe unde se mai poate), controlându-l astfel în evoluția sa și, de ce nu, să și savurăm ciudățenia și amuzamentul conferite de apariția acestor dermatite ale limbajului contemporan.